De ce iubesc eu România

Pentru că în loc să pună mâna să muncească, face campanii de tipul “De ce iubim România”. Bun, m-am săturat și eu până peste cap de atitudinea de tipul “suntem cei mai proști, cei mai lenești, cei mai ilogici”, etc. Dar…

1. Campania grupului PRO, “De ce iubim România”, ar fi drăguță, dacă nu ar stârni iar excese. Pentru că așa e românul, știe doar deloc sau exces. Nu înțelege noțiunea de moderat. Așa că în aceste zile am asistat la o explozie de stegulețe, cântece patriotice și bătăi cu pumnii în pieptul de aramă. E deja atât de mult încât sufocă. Să fim atenți, să nu ajungem să ne iubim atât de mult până la construirea unei extreme ultranaționaliste. Că așa suntem noi, acum stăm triști și deprimați și ne apărăm nevoile și neamul, acum suntem veseli de la țuică și împușcăm țigani pe marginea șanțului cântând Tricolorul. Cu alte cuvinte, ce spun aici e să nu răsplătim excesul de negativism și de deprimare românească din ultimii ani cu un exces de patriotism. Nu cui pe cui se scoate, nici exces pe exces. Putem să arătăm mai ușor că ne iubim și că am înțeles ceva din ultimii ani fiind moderați.

2. Campania de SEO de pe Internet. Mi se pare de o naivitate feroce. Să încercăm să combatem un efect, și nu o cauză. Dacă o să căutăm pe Google “romanii sunt” si găsim că sunt curați, deștepți și harnici, înseamnă că așa suntem. Soluția nu e să ne spălăm, să ne educăm și să muncim. Se rezolvă din SEO pe Google. Hai să nu mai fim copii, vă rog eu frumos. Hai să scriem mai des despre cât de bine este să te speli zilnic, despre cât de bine este să citești altceva decât Cancan și Click, despre cât de bine este să construiești ceva, despre cât de util este să fii atent la cei din jur și să-i respecți. Restul e gargară și nu schimbă nimic. Doar o căutare pe Google.

3. Furtișagul mărunt. Nu ai voie să traversezi pe roșu, dar să țipi că ești furat de politicieni. NU AI VOIE. Este greșit și interzis. “Păi da, dar eu fur puțin, nu deranjez pe nimeni”. Este fals. Furi puțin pentru că nu ai acces. Dacă ai avea, ai fura mult. Nu există furt mare și furt mic, ci furt. E vorba despre faptă, nu despre cantitate sau acces. DACĂ NU VREI SĂ FII FURAT, ÎNCETEAZĂ SĂ TE MAI FURI SINGUR. Hai să începem de aici, și vedem noi după aia ce facem.

4. Schimbarea trebuie să înceapă cu mine. Spune-ți chestia asta acum. FĂ-O ACUM. Hai să mă schimb eu și să fiu corect, curat, muncitor și isteț. Este un efort mai mare decât pare. Și în loc să mă iubesc fără motiv, mai bine să încep o relație cu mine bazată pe respect. O să vină și iubirea, la un moment dat.

La mulți ani. Să ne dea Dumnezeu mai multă minte și răbdare.

Am dansat un rock…

Dacă acum puţin timp discutam despre Câcâinele Snoop, să nu uităm de muzica rock. Sigur, nu putem să sărim (ce bine sună săsă) peste cea mai rock piesă a tuturor timpurilor, atât de rock încât se cântă doar încrâncenat și cu dinții strânși și scrâșnind, adică Determined a ălora de la Mudvayne.

Să luăm niște refren și niște strofă și să traducem din engleză în șirag de piatră rară pe moșie revărsată.

Notă: Pentru că băiețelul prelungește GO, am simțit nevoia să mai pun și eu ceva la marș, așa că am mai pus un i.

GO, SO FUCKING DETERMINED, YEAH
YEAH GO, YOU BETTER BELIEVE IT CONFIDENCE
GO, SO FUCKING DETERMINED, YEAH
YEAH GO, SPIT OUT ALL REASON, YEAH

Marși, atât de futând hotărât, mdea
Mdea marși, mai bine crede-o încredere
Marși, atât de futând hotărât, mdea
Mdea marși, scuipă afară toată rațiunea, mdea

I’m flushing the trust of everyone,
stabbing in the back and thinkin’ they can break me.
Set my sight can’t die until I’m done
MIND ENDURANCE !!!
Never wanted any more than what I deserve,
better bring it I’m takin’ it all.
Fuck an inch ’cause I’m bringin’ a mile,
It’s on now 1 2 3…

Trag apa după încrederea tuturor,
băgând șuriu-n spate și gândind că pot să mă spargă.
Mi-am așezat vederea nu pot muri până nu termin
REZISTENȚA MINȚII !!!
Niciodată n-am vrut mai mult decât merit (minți, gunoiule – n.t.)
mai bine o aduci că iau tot.
Fut un inci că aduc o milă,
S-a pornit (de la porn – n.t.) acu’, un’ doi trei…

Pentru copiii cuminți care prind ambasadori băgăm și clipul, plus bonus cu premii, astea.

see more WTF Pictures and WTF videos by Picture Is Unrelated

Preşedintele tău: Te feliciţi şi nu ştii, eşti negativist şi nu recunoşti că, de fapt, ţi-e bine

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat luni, în cadrul unei întâlniri cu vicepreşedintele CE, Neelie Kroes, că România se “felicită” pentru măsurile anti-criză luate cu un an înaintea altor state UE, dar “nimeni nu recunoaşte” acest lucru în ţară.

http://www.realitatea.net/basescu-ne-felicitam-pentru-masurile-luate-inaintea-altora-dar-in-tara-nimeni-nu-recunoaste-asta_852035.html

Constiraţie la BAC

“Elevii sunt de vină. Sunt nişte tâmpiţi nerespectuoşi, drogaţi şi analfabeţi, care se duc la şcoală fără cea mai mică intenţie de a învăţa”. “Ba nu, profesorii sunt de vină. Cei buni au plecat deja din ţară, că cine stă să predea pe 8 milioane? Ăştia care au rămas sunt nişte incompetenţi care nu ştiu să predea şi ne strică pruncii cei deştepţi ca nişte luceferi”. “Sunteţi proşti, şi elevii şi profesorii sunt nişte victime, SISTEMUL e de vină, STATUL e de vină, EI au vrut să fie aşa, să ne fie NOUĂ rău. E o conspiraţie, să fim toţi proşti ca nişte oi şi să ne îndepărtăm de adevăratele valori şi să acceptăm orice”.

Of. Of. Să o luăm oarecum logic, în pofida oboselii care ne îndeamnă să fim incoerenţi. Băsescu nu este primul politician care şi-a dat seama că românul NU FACE DISTINCŢIE ÎNTRE VORBĂ ŞI FAPTĂ. El doar a perfecţionat sistemul. “Voi ieşi cu ţeapa în piaţa Constituţiei!”, spre exemplu, s-a transformat în doi ameţiţi plimbaţi în cătuşe puţin. Nu contează că au fost eliberaţi şi că, de fapt, nu există nici un (nu scriu legat, mă irită regula asta) condamnat. I-ai văzut în cătuşe? Deci e bine, da?

La fel şi cu învăţământul. A venit BAC-ul, au început să pice odoarele pastilate şi cretinizate de miile de ore de conversaţie pe mess (k s spun asa). Unii s-au bucurat, alţii s-au iritat; toţi au rămas, însă, cu aceeaşi impresie: uite domnule, se schimbă, totuşi, ceva! Există un suflu nou în învăţământ! Dacă meriţi treci, dacă nu, nu! Nu mai e ca pe vremea comuniştilor, când trebuia să treacă toţi, de s-a umplut ţara de imbecili cu diplomă! Să discutăm despre asta!

Între timp, într-o altă dimensiune, numită “realitate”, funebrul Funeriu iese la rampă, felicită elevii care au luat BAC-ul, le spune celorlalţi că “asta e” şi că “ne vedem la toamnă”, când vor avea parte tot de “un examen greu”. O atitudine care ar fi decentă, dacă n-ar fi mincinoasă. Pentru că domnul ministru ştie ceea ce noi, pulimea cu diplomă de BAC sau fără, nu ştim foarte bine. Şi anume că anul viitor este unul electoral. Şi pe lângă faptul că nu se cuvine să-ţi antagonizezi votanţii picându-i la BAC şi spunându-le că-s analfabeţi, împreună cu familiile lor (care nu vor să audă că sunt vinovate că le-a durut în c…ot de ce are odrasla în cap), mai ai o problemă. Mare, aş zice.

Cea mai mare vacă de muls din învăţământ, aş spune, dacă n-ar fi şi singura, sunt universităţile particulare. Care, pe lângă chestii de acest gen, au şi marele avantaj de a avea foarte mulţi bani. Din care cu o parte plătesc politicieni habarnişti să “predea”, pe salarii uriaşe (mulţi n-au ajuns niciodată pe unde “predau”), iar cu altă parte sponsorizează partide politice aflate în campanie.

Ei bine, întreb, ce se întamplă când universităţile vin cu jalba în proţap că nu li se ocupă locurile, şi ca atare nu mai fac la fel de mulţi bani? Pentru ce, pentru că vrea Băsescu ospătari şi tinichigii (tinichigiul este ăla care te rezolvă după ospătar, când dai beat mort cu maşina în stâlp)? Pentru că are Funeriu orgolii?

Haideţi să lăsăm purceaua în coteţ şi să n-o mai gâdilăm, săraca. Vorbim în toamnă, vorba lu’ dom’ ministru. Neutru.

PS: Pentru cei fără BAC, titlul este o combinaţie între conspiraţie şi constipaţie. Parol, cum zicea ăla din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.

Amibă păroasă europeană.

Sunt sigur că vă întrebaţi ce mai face Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Bine, poate nu toţi, doar câţiva. Bine, poate nu se întreba nimeni dintre voi, dar undeva, în Univers, poate se întreabă cineva. O făptură mică, o amibă, un microorganism, ceva.

Aşa că, bă amibă, uite ce face MDRT: un evenimetn (nu ştiu ce e aia evenimetn, aşa scrie în titlul mailului) la Miercurea Ciuc. Ce ştim despre oraşul acesta, în afară de faptul că tot bate recorduri la cea mai scăzută temperatură din Univers şi că ne dă berea Ciuc? Că va găzdui un seminar numit

„Drepturile şi obligaţiile în implementarea proiectelor selectate în cadrul celui de-al doilea apel pentru a primi finanţare prin Programul de Cooperare Transnaţională Sud Estul Europei”.

Citeşte încă o dată numele ăsta, cu voce tare. Şi acum, bă amibă, dacă te mai aud vreodată că te plângi că fug fondurile europene de România ca ăl din baltă de tămâie, pentru că nu suntem în stare să cheltuim bani, te păruiesc. Păi nici să citim sărăciile astea de nume de seminarii nu putem, darămite să mai şi atragem finanţare…

Dictator şi găinar.

Emil Boc mă întristează. Nu-l urăsc, nu-l dispreţuiesc, pur şi simplu simt milă şi tristeţe când îl văd.

Pe lângă faptul că este minusculul şi umilul servitor al unui dictator cu creierii îmbibaţi în alcool (şi o spun în deplină cunoştinţă de cauză, nici măcar PSD nu şi-a permis asemenea persecuţii şi abuzuri), Emil Boc nu este nimic altceva. Nimic. A încercat să facă şi el o lege, aia cu pensiile, şi a fost respinsă de Curtea Constituţională pe motiv că nu este constituţională. Dacă n-ar fi fost şerbul năclăitului, Emil Boc ar fi fost – atenţie – profesor de drept constituţional în Cluj. Recitiţi, vă rog, acest paragraf.

Nu faptul că în România este posibil orice, până şi să devină o persoană ca Emil Boc prim ministru, mă întristează. Nu faptul că acesta ascultă orbeşte de Stăpânul său, fără să treacă prin mini-creieraş informaţiile, şi că nu-i pasă că pensionarii mor de frig şi foame în casă. Că nu-i pasă că a adus atâţia oameni în situaţia de a ieşi în stradă de foame. Nu. În fond, astfel de situaţii au existat de când lumea – puţină lume ştie, spre exemplu, că temutul Himmler, şeful SS, era un găinar (From 1919 to 1922 Himmler studied agronomy at the Munich Technische Hochschule following a short-lived apprenticeship on a farm and subsequent illness). La propriu.

Până la urmă, orice dictator care se respectă are nevoie de găinarii săi; aceştia ştiu că fără dictator sunt nimicuri, motiv pentru care îl urmează orbeşte. Este motivul pentru care Himmler nu l-a trădat niciodată pe Hitler, deşi ar fi putut să o facă (Hitler s-a temut permanent că va fi răsturnat de SS, amintiţi-vă măcelărirea SA din aceleaşi motive paranoice). Fără dictatorul său, ar fi redevenit găinarul incompetent pe care nu-l respectă nimeni.

Aşa cum spuneam, nu aceste lucruri mă întristează. Mă înduioşează, însă, faptul că Boc nu înţelege ce i se întâmplă. Faptul că i se citeşte în privire stârpiturii că nu înţelege de ce nu e iubită. Faptul că e convins că e competent şi “pune ţara pe făgaşul cel bun”. Faptul că, la fel ca şi colegii lui de guvernare, nu vede dincolo de maţul plin de astăzi. Că nu se gândeşte la ce ţară lasă în urmă copiilor săi. Că refuză să înţeleagă că nu se pricepe absolut deloc la ceea ce face acum, şi că sfaturile Stăpânului sunt de căcat, din moment ce au reuşit să scoată în stradă de disperare până şi Poliţia, şi să distrugă complet şi moralul Armatei, care ar trebui să-l ocrotească de ăia din stradă. Faptul că nu avem şosele, sistemul sanitar e în comă, învăţământul e o glumă de opt milioane pe lună şi prestaţia sa pe măsură.

Dar privirea aia. Privirea aia mă termină. Privirea aia confuză, care încearcă să fie dură şi bărbătească, şi nu reuşeşte să ma facă să-l văd decât căzând în cap de pe scenă la emisiunea lui Andrei Gheorghe. Care mă face să intuiesc copilul care cerşeşte dragoste, ghemuit în poziţie fetală în spatele ochelarilor fumurii. Care a găsit un mic semn de afecţiune în persoana unui beţiv abuziv, şi a luat imediat forma condurului acestuia.

Îmi pare rău pentru tine, Emil Boc. Eşti un premier prost, fără cea mai mică urmă de competenţă în a conduce o ţară pe timp de criză. Iar faptul că nu înţelegi că te joci cu soarta a 20 de milioane de oameni, ca un copil cu maşinuţele şi soldăţeii lui, mă întristează.

New blog alert.

Răzvan Ionescu, un prieten vechi și drag, și-a făcut blog. Deocamdată întreabă de ce e Bucureștiul un oraș scump. Îi puteți răspunde aici.

Banc prost.

Q: Ce spun muncitorii care bagă lucruri în conserve pe bandă într-o fabrică?
A: YES WE CAN!

Cine râde la bancul ăsta să își dea două palme, mulțumesc.

Un securist obişnuit.

Aseară mi-era foame. Ceea ce nu este neobişnuit, că mi se mai face foame din când în când. Şi m-am dus la supermarketul Nic din Amzei, că de, e singurul deschis non stop în zonă sau nu ştiu eu altul (bă băeţ, apropo, mai daţi-o-n maică-sa cu preţurile alea nesimţite, apreciem că e non stop, dar trebuie să vă şi temeţi de locul special amenajat în iad pentru lăcomia nesimţită).

Şi cum mă uitam eu aşa la un raft, buf! Accident. Dă cineva peste mine. Ei bine, era ăla micu’ de respiră greu şi jefuieşte pensionari, cum îi zice, Boc. Şi uite-aşa, cu mânuţa aia mică, piu-piu, şi-a făcut cumpărăturile şi şi-a tirat majestuoasa (lol) persoană din magazin. Când ajung la casă să plătesc, surpriză. În spatele meu, cu o pungă de caramele în mână (sau oricum, ceva mic) un cetăţean obişnit, care avea un aer obişnuit, se comporta obişnuit, se uita obişnuit în sus evitând contactul vizual cu oamenii obişnuiţi. Avea o înălţime obişnuită de vreo doi metri, un spate obişnuit de vreo doi metri, era îmbrăcat în negru, un negru obişnuit, avea o cască bluetooth obişnuită în ureche, iar pe partea dreaptă, sub geacă, era o umflătură obişnuită, care a fost suspectată imediat că ar fi obişnuitul toc al unui pistol obişnuit.

Şi cum stătea el aşa, foarte camuflat printre oameni obişnuiţi, şi prestând sau întreprinzând activităţi obişnuite, obişnuitul securist sau sepepist, care poftea brusc la caramele obişnuite, trăgea cu urechea lui obişnuită cu trasul la ce vorbeau oamenii după plecarea neobişnuitului său senior. Dar totul părea atât de obişnuit, încât nici nu l-am remarcat imediat, şi nici nu m-am gândit că uite ce plătesc căcaţii mici de contribuabili obişnuiţi. Şi atunci am declanşat operaţiunea conversaţie cu casiera.

“Aţ avut musafiri importanţi?”
“Poftim?”
“Aţ avut adineauri un client înalt?” (pff, pff, mustăceli şi râsete de ambele părţi)
“A, daaa”
“Era să-mi vie rău de emoţie, anunţaţi şi Dvs. când se întamplă, că stau prost cu inima, şi când văd eroi din ăştia epici mă ia cu ameţeală”
“Hă hă hă hă hă” (râserăm noi într-un fel nepotrivit şi jignitor)

Securistul deghizat în om obişnuit nu era amuzat. Cred că am detectat nişte ură în privirea lui. Cine ştie, poate nici nu era securist şi sunt eu paranoic. Poate era doar un fan al lui Băsescu şi al guvernului Boc. Poate era un poliţist care făcea cumpărături în timpul liber, că am înţeles că ăştia sunt fani. Ce nu era, în mod sigur, că ştiu că ăştia urăsc guvernul Boc şi pe împăratul său, Darth Vader Sauron, că se luptă cu ei şi le face belele:

- nu era un corupt
- nu era un mogul
- nu era un şmenar pedelist care face şmenuri pe banul statului, că am înţeles că ăştia sunt închişi imediat
- nu era un bugetar de lux cu salariu de 8 milioane, ‘tu-i în gât de bogătani care trebuie taxaţi la sânge
- nu era un blonav care poate să moară şi pe stradă, nu să facă mizerie în spital
- nu era un doctor care câştigă mai puţin decât brancardierul, că aşa le trebuie
- nu era un pensionar nesimţit cu pensie nesimţită de 450 de lei nesimţiţi
- nu era o firmă, care trebuie închisă, nu să facă bani pe spatele muncitorilor
- nu era un profesor care ce vrea şi ăsta mă, ‘tu-le rasa de intelectuali
- nu era un ziarist care n-a mai luat salariu de 5 luni, ‘tu-le democraţia de mincinoşi corupţi care zice că statul e rău
- nu era bunăstarea populaţiei, că asta trebuie eradicată din rădăcini să nu se înveţe puleţii cu binele
- nu era democraţia
- nu era constituţia (hă, hă, ce târfă)
- nu era justiţia (asta şi mai mare)
- nu era România

Complexul în ismene.

Armata română există. Ea luptă de secole, aşa cum ştim cu toţii, prin păduri, în ismene, reuşind victorii însemnate. Cum? Cu ajutorul unor arme fenomenale. Vezi mai jos cel mai dur complex de rachete din lume, o maşinărie demnă de groază. Ultima imagine.